miercuri, 15 iunie 2011

Am râs cu lacrimi

 

Adevărul despre muncă




1. Munceşti în ture până târziu în noapte...
Tocmai ca o prostituată.

2. Eşti plătit să faci clientul fericit...
Tocmai ca o prostituată.

3. Clientul îţi plăteste o mulţime de bani,dar angajatorul îşi ţine aproape fiecare bănuţ pentru el...
Tocmai ca o prostituată.

4. Eşti răsplătit pentru împlinirea viselor clientului...
Tocmai ca o prostituată.

5. Relaţiile de prietenie se duc naibii şi ajungi să-ţi petreci timpul cu oameni de aceeasi profesie ca şi tine...
Tocmai ca o prostituată.

6. Când trebuie să te întâlneşti cu un client,trebuie să fii întotdeauna bine dispus şi frumos îmbrăcat... Tocmai ca o prostituată.

7. Dar când te intorci acasă arăţi de parcă te-ai intoarce din iad...
Tocmai ca o prostituată.

8. Clientul întotdeauna vrea să plătească mai puţin,dar aşteaptă lucruri incredibile de la tine...
Tocmai ca de la o prostituată.

9. Când oamenii te intreabă despre job-ul tău,ai dificultăţi ăn a le explica ceea ce faci de fapt...
Tocmai ca o prostituată.

10. În fiecare zi când te trezeşti ,îţi spui:"N-am să-mi mai petrec restul vieţii făcând asta."
Tocmai ca o prostituată.



2Pac traieste !!!!!!!!!!




   Aţi simţit şi voi?Eu da.România este scaldată în ploi amare si reci.Şi cel mai disperant pentru mine este faptul că am intoleranţă la umbrele.Nu pot să îmi mai iau umbrela după mine,de cand cu o păţanie,pe care chiar am de gand să o povestesc.
   Totul a început nefiresc de simplu si de banal,într-o zi tristă de vară(acum 2 săptămani şi ceva parca) cu aceleaşi ploi obsesive si nesfârşite.Era vineri.Vorbisem în prealabil cu Criss să o aştept în faţa liceului şi să mergem împreună acasă.Am pornit cu o atitudine mai mult plictisită decât distrată.Picăturile de ploaie erau reci şi grele,dar ţineam morţiş să nu deschid umbrela.Până la urmă,cu o oarecare resemnare am bagat mâna după ea prin geantă.
   Obosită şi însingurată,cu căstile în urechi,ascunsă sub umbrelă,călcam rar să nu mă stropesc.Ajunsă în faţa liceului,mi-am aprins o ţigară.Ploaia pornise mai rău.În momentul ăla a început sa-mi sune telefonul.Starea de nevroză provocată de timpul urât mi s-a accentuat în momentul în care am scos fără sa vreau mufa în loc de castile din urechi,muzica răsunând până la strada,iar oamenii din faţa liceului uitându-se bizar la mine,ca sa nu mai pomenesc de fumul abundent care avea direcţie numai spre ochii si nasul meu,de la ţigara pe care o tineam în colţul gurii.La fel de bine,nici umbrela nu mai era de mult la locul ei,atarna pe undeva pe antebratul stang.Desigur,la telefon era Criss,care privise tot de la geam şi râdea fără menajamente.Aşa că probabilitatea de a ştii când se va opri ploaia este direct proportionala cu probabilitatea ca 2Pac să trăiască.Şi da,ştiu,titlul n-are legătură cu ce am scris eu aici,dar a fost ideea unui prieten şi a sunat cam asa:"2Pac traieste!!! e genial,o să ai milioane de vizualizări!"
   Am păstrat ce-i mai bun la final.Când am ajuns acasă,ploaia s-a oprit.





joi, 26 mai 2011


Heeeeeeeeeeeeeeeeeei!


Nu am mai postat,ce`i drept,nu am mai avut asa mult timp,dar promit ca vacanta asta voi bombarda blogul cu articole(sper eu bune).Pana atunci,pentru cei care nu ma cunosc,am lasat mai sus o poza si ma gasiti pe FaceBook cu acelasi nume->Dexy Cullen :)


sâmbătă, 23 aprilie 2011

Când o să mă fac mare vreau să mă fac...LORY !!!!




   Ochei....saptamana asta a fost una destul de tumultoasă,iar zbuciumurile n-au încetat să îmi inunde gândurile.Un dezechilibru total!După ce aproape în fiecare zi am aşteptat cel puţin o oră după câte cineva care ajungea cu remarcabil de multă întrziere la locul stabilit,am aflat acum câteva zile că am luat TBC.Nu,nu vă speriaţi,a fost doar o glumă proastă,nu am TBC deşi începusem să calculez timpul cât mai am de trăit.Surpriza-surprizelor-bombă ar fi fost pentru cei pe care i-am îmbrăţişat în ziua respectivă,cu care am fumat aceeaşi ţigară,am băut din aceeaşi sticla timp de cateva ceasuri.Ar fi murit şi ei....de oftică...că vor muri.
   În dragoste am decepţii,voi supravieţui totuşi.Pentru că,pentru asta sunt prietenii.Nu,nu doar prietenii,ci cei mai buni prieteni.Şi Lory chiar îşi dă silinţa,i mean...probabil şi-a vândut casa,a părăsit-o soţul,i-au decedat copiii,i-a luat maşina foc,prietenii n-o mai caută,familia a exceptat-o demult,viaţa ei e ruinată(desigur că glumesc,este doar o liceeană) şi totul numai ca eu să mă simt better.Stiu,am exagerat,dar prin asta vreau sa reliefez faptul că îmi este alaturi.Este cea mai colorată persoana pe care o cunosc,un kilometru de curcubeu.
   Ştiu că nici măcar o statuie nu ar atesta stima pe care i-o port,dar m-am oprit la un articol pe care sa i-l dedic.Şi hei,am făcut un progres pe care ea l-a apreciat deşi e un lucru infim în viaţa asta bigger than.Nu mai las spaţiu după semn de punctuaţie.Valul ei de afecţiune nu se va calma niciodată pentru ca Amy(adica eu) este acolo sa-l izbească.Smecher,nu? :)



marți, 19 aprilie 2011

Luna aprilie şi mai ce?!



   Tot ce mă leagă de luna aprilie este ziua mea.Atât!
Şi oricum,la cât de puţine ori mi-am serbat-o...am uitat şi când mai este.
Abia aştept noul episod cu Robotzi,deşi pe cel de dinainte tot n-am apucat să-l văd.Anturajul de cuvinte care îmi compun vocabularul uzual este aidoma expresiilor din Robotzi.Ador pufoşeniile alea din metal si piuliţe.Bun,să terminăm cu asta!
   O veche melodie care mi-a trecut întâmplător pe la urechi saptămâna asta,dar de care uitasem cu desăvârşire m-a retrimis către o lume nemărginită în timp şi spaţiu,pe care obişnuiam în copilărie să o vizitez frecvent.Am avut acelaşi entuziastm ca atunci când am paşit-o pentru prima dată.Totul era la fel de nou.Deşi versurile nu prea au o legatură directă cu copilăria,am să vă invit să o ascultaţi.Oh,şi să nu uit,imaginile sunt din filmul "A walk to remember" inspirat din cartea lui Nicholas Sparks.





miercuri, 30 martie 2011

Cuvintele....arme care pot ucide sau înălţa...




    Verific încă o dată numărul blocului,scara,apartamentul.Vreau să mă asigur că la această adresă poate fi găsită...... viaţa mea.Vreau să-i vorbesc despre ea...despre noi.Vreau să-i spun că m-a dezamagit şi minţit şi ca tot ceea ce mi-a fost prezentat la inceput într-o forma cât mai simplă şi mulţumitoare,a durat atât de puţin încât am ajuns să cred că nici nu a existat vreodata.Iar dacă aici locuieşte,am o intrebare pentru ea:"De ce m-ai ales pe mine şi mai ales de ce fiecare om care intră în viaţa mea şi-mi redă acea bucurie copilărească trebuie să mă şi dezamăgească în final?".Mi-a ajuns tot războiul asta.Fă-l să se oprească.Unde sunt toate lucrurile frumoase de care îmi cuvântai, acele imagini încurajatoare care m-au determinat să păşesc pragul vieţii de muritoare?Am pornit într-o asemenea aventura fără voia mea şi asta doar pentru că acele imagini pe care mi le-ai implantat în minte au fost false.Am trăit ceva ce nici nu este real.Am acceptat să traiesc crezând că ceea ce traiesc este drept şi aşa trebuie să fie trăit,lăsând pânza iluzorie să-mi sfâşie fragmentele de luciditate rămase.
    Şi acum...tărziu...când am realizat că trăiesc o minciuna,am încercat să o schimb în adevăr.Încercând să simplific lucrurile,ele s-au complicat.Şi încercând să schimb tot,la gândul că totul poate fi recreeat şi reînvăţat,involuntar,m-am schimbat pe mine.
    Acum port doua războaie:cu lumea....şi cu mine.

miercuri, 16 martie 2011

O poveste cu mistere

  

   Se ridică greu din zăpadă.O durea foarte tare capul şi nu putea distinge niciun sunet din cautza vâjâitului sinistru.Atunci observă că pe zăpadă sunt urme de sânge.Acel roşu trandafiriu năvălea cu o sete ascunsă asupra albului pur şi imaculat al zăpezii.I se paru ciudat.Cu atât mai ciudat cu cât realizează că este chiar sângele ei.În acel moment Yoko se gândi că nu tocmai aşa se imaginase petrecându-şi Anul Nou.Privii un timp brazii din jur.Atunci realizează că l-a pierdut pe Kay,de fapt disparuse deja de langa ea când a apărut acel grup ciudat.Sleită de puteri reuşeşte să se ridice.Făcand doi-trei paşi până la marginea prăpastiei îşi spuse: " Dacă l-au împins ?". Nu, era un gând prea aiurea.Înseamnă că l-au luat cu ei şi-l ţin prizonier. Yoko era conştientă de faptul că trebuie sa se mobilizeze şi să meargă sa-l caute, numai că totul plutea în mintea ei ca o ceaţă şi nu reuşea să pună lucrurile cap la cap. Începu să se mişte în direcţia opusă prăpastiei. Sângele incetă să mai curga, aşa că Yoko se simţi brusc mult mai relaxată.
   O cabană veselă apăru exact în momentul în care simti cum isi pierde cumpătul şi începe să plângă. Atunci îşi aduse aminte că nu mai era de mult fetiţa care plangea în faţa oglinzii pentru că vroia să aibă păr lung de prinţesă, iar mama o tundea tot timpul băieţeşte..." În cabină sigur va fi cald şi de ce nu, şi un telefon să sun la Poliţie" murmură ea. Ajunsă în prag, bătu cu toată forţa in uşa cabanei, dar nu răspunse nimeni. Dinăuntru se auzeau voci şi muzică dată tare. Nu era momentul să fie politicoasă, aşa că se năpusti cu o disperare nestăpânită asupra uşii şi intră. Înăuntru erau in jur de 10 persoane, băieţi şi fete, cu totii stăpâniţi de o veselie care o înspăimânta pe Yoko."A, Yoko, ai apărut", zise una dintre fete."Vrei o cană cu vin fiert să mai uiţi de frig?"
   Era ceva mai mult decât bizar.De unde o cunoşteau acei oameni? Se lăsă să alunece într-un fotoliu moale.Yoko descoperea la răstimpuri obiecte pe care îi venea greu să le identifice, unele apăreau în locuri unde nu mai erau înainte, se deformau, îşi schimbau culorile şi se roteau ca într-un dans al ielelor. Dezorientată, se ridică din fotoliu şi se lipeşte de perete.Subit îşi aminteste: "Kay...el e...nu mai era când eu m-am trezit.Trebuie să aflu ce s-a întâmplat cu el.Trebuie să sun.Daţi-mi un mobil!". Cei din jur nu schiţară niciun gest.Unul din băieţi o ia de mînă şi o linişteşte: "Calmează-te Yoko. O să apară şi Kay imediat."
   Îşi dădu seama că trebuie să dispară rapid.Acei oameni n-aveau cum s-o ajute. În acel moment ochii lui Yoko căzură pe masa din faţa ei. Pe ea era trântită o geacă foarte cunoscută....o geacă la fel ca cea purtată de unul din "monştrii" care-l răpiseră pe Kay.Yoko avu o sclipire de moment.Poate că geaca nu era la fel, poate că era aceeaşi.Hotărî să rămână cu acel grup şi să le facă jocul pentru a descoperi vreun indiciu care ar putea s-o ducă spre locul în care era Kay.Pe nesimţire se trezi implicată în tot felul de pregătiri ca pentru o masă de petrecere.Împodobiră cabana cu ghirlande şi beculeţe.Urmară aranjatul mâncării pe platouri, al prăjiturilor..Prăjiturile arătau ca în poveşti,iar Yoko înghiţi in sec, dar rezistă eroic.
   Spre sfărşit se simţi foarte obosită.Îi era foarte somn şi nu mai avea putere să lupte cu toţi acei necunoscuţi prefăcuţi.Se îndreptă spre o usă pe care o deschise uşor reţinută.Acolo se afla o sobă imensă.Pe pat erau mai multe rochii de toate culorile şi lungi până în pământ ca în timpurile vechi.Simţea cum somnul o doboară..se trânti în pat ca străpunsă de o suliţă printre rochiile vaporoase împodobite cu dantelă.Somnul învinse.Trecură câteva secunde, sau chiar ore, după care se trezi fulgerător, simţind cum cineva îi cutremură întregul corp cu putere.Deschise ochii timid...şi auzi acea voce pe care o ştia foarte bine: " Wake-up! Vrei să te prindă Anul Nou dormind ?".....Era Kay.