Am râs cu lacrimi

 

Adevărul despre muncă

1. Munceşti în ture până târziu în noapte...
Tocmai ca o prostituată.

2. Eşti plătit să faci clientul fericit...
Tocmai ca o prostituată.

3. Clientul îţi plăteste o mulţime de bani,dar angajatorul îşi ţine aproape fiecare bănuţ pentru el...
Tocmai ca o prostituată.

4. Eşti răsplătit pentru împlinirea viselor clientului...
Tocmai ca o prostituată.

5. Relaţiile de prietenie se duc naibii şi ajungi să-ţi petreci timpul cu oameni de aceeasi profesie ca şi tine...
Tocmai ca o prostituată.

6. Când trebuie să te întâlneşti cu un client,trebuie să fii întotdeauna bine dispus şi frumos îmbrăcat... Tocmai ca o prostituată.

7. Dar când te intorci acasă arăţi de parcă te-ai intoarce din iad...
Tocmai ca o prostituată.

8. Clientul întotdeauna vrea să plătească mai puţin,dar aşteaptă lucruri incredibile de la tine...
Tocmai ca de la o prostituată.

9. Când oamenii te intreabă despre job-ul tău,ai dificultăţi ăn a le explica ceea ce faci de fapt...
Tocmai ca o prostituată.

10. În fiecare zi când te trezeşti ,îţi spui:"N-am să-mi mai petrec restul vieţii făcând asta."
Tocmai ca o prostituată.

2Pac traieste !!!!!!!!!!

   Aţi simţit şi voi?Eu da.România este scaldată în ploi amare si reci.Şi cel mai disperant pentru mine este faptul că am intoleranţă la umbrele.Nu pot să îmi mai iau umbrela după mine,de cand cu o păţanie,pe care chiar am de gand să o povestesc.

   Totul a început nefiresc de simplu si de banal,într-o zi tristă de vară(acum 2 săptămani şi ceva parca) cu aceleaşi ploi obsesive si nesfârşite.Era vineri.Vorbisem în prealabil cu Criss să o aştept în faţa liceului şi să mergem împreună acasă.Am pornit cu o atitudine mai mult plictisită decât distrată.Picăturile de ploaie erau reci şi grele,dar ţineam morţiş să nu deschid umbrela.Până la urmă,cu o oarecare resemnare am bagat mâna după ea prin geantă.

   Obosită şi însingurată,cu căstile în urechi,ascunsă sub umbrelă,călcam rar să nu mă stropesc.Ajunsă în faţa liceului,mi-am aprins o ţigară.Ploaia pornise mai rău.În momentul ăla a început sa-mi sune telefonul.Starea de nevroză provocată de timpul urât mi s-a accentuat în momentul în care am scos fără sa vreau mufa în loc de castile din urechi,muzica răsunând până la strada,iar oamenii din faţa liceului uitându-se bizar la mine,ca sa nu mai pomenesc de fumul abundent care avea direcţie numai spre ochii si nasul meu,de la ţigara pe care o tineam în colţul gurii.La fel de bine,nici umbrela nu mai era de mult la locul ei,atarna pe undeva pe antebratul stang.Desigur,la telefon era Criss,care privise tot de la geam şi râdea fără menajamente.Aşa că probabilitatea de a ştii când se va opri ploaia este direct proportionala cu probabilitatea ca 2Pac să trăiască.Şi da,ştiu,titlul n-are legătură cu ce am scris eu aici,dar a fost ideea unui prieten şi a sunat cam asa:"2Pac traieste!!! e genial,o să ai milioane de vizualizări!"

   Am păstrat ce-i mai bun la final.Când am ajuns acasă,ploaia s-a oprit.