Am avut o zi cel puţin dezagreabilă.Şi în plus de asta mi-a completat starea de iritabilitate conversaţia între 2 tipe,care din nefericire circula si traiesc in acelaşi univers cu mine.Venind din staţie, cu plasa plina de nimicuri din piaţă si cu ochii ţiglă la "mlastina" de pe jos din cauza celui mai detestat (de catre mine) anotimp al anului, am auzit o voce de fată care-i explica tovarăşei sale, nedreptatea care i-a străpuns mândria şi nu mai mult.Ce era de fapt...asta îi explica celeilalte cum a fost minţită cu un tupeu josnic si cu o nesimţire nemăsurată de her boyfriend. Şi făcea atata gălăgie că ai fi crezut că în urmatoarele 5 minute îşi pierde conştiinţa de atâtea nevricale şi cade jos lata. Îmi era mie ruşine de ruşinea ei şi de felul cum o priveau oamenii de pe strada ( mai ales că eu mergeam înaintea lor).Până la urma tipa asta s-a hotărât sa işi aducă tot "neamul" din cartier sa-i arate ăluia cine-i zmeul în cuplu.Dar bataia nu ajută.Şi ce?ea n-a minţit niciodata?!
Şi voi porni fix de la ideea asta. Şi guvernul minte. Lor cine le reprosează? Pe ei cine-i bate? Dacă o pun în faţa faptului mai poate sa-şi faca dreptate? Ma indoiesc...
Fie că e vorba de adevărul care este prea dur pentru a-l putea suporta, dorinţa de a fi ceea ce cred alţii că suntem, evitarea instigării suferinţei unei persoane ori fie că este vorba de faptul că orgoliul ne este pus in pericol …cu toţii minţim.
Oricât am declara sus şi tare că nu ne place minciuna nu cred ca există cineva care n-a minţit niciodată până acum. Oricât de tare am detesta minciuna si oricât de tare ne-am ofensa la prima situaţie jenantă în care suntem minţiti, minţim! Minţim pentru că minciuna ne salveaza in multe situatii. Nu iubesc minciuna dar nici n-o ocolesc.Până la urma suntem oameni deci sa ne acceptam conditia umana defectuasa fără a mai cauta justificări şi fără a mai susţine cu imbecilitate "Eu obişuiesc să fiu corect şi să nu mint".Doar afirmând lucrul asta spui deja o minciună. Nu există ! Şi mor pe aştia care se sparg in 8 si işi bat neuronii de toată structura craniană când sunt minţiţi, mai ales când vine vorba de nişte copilarii.Ce vreţi să demonstraţi? Ştiu, este o situaţie neplăcută.
Şi poate că n-am dreptate, dar orice ai zice, nu ma contrazice. Puţin îmi pasă de ce crede unu' şi altu', dacă mi-ar fi păsat la ora actuală nu mai aveam blog.
Pe scurt e cel mai la indemana lucru şi nu condamn pe nimeni.Când e vorba de lucruri serioase ne ascundem, însă când e ceva infirm călcăm în c**at şi apoi pe faţa făptaşului. E o dovada de lasitate intr-adevăr, dar oricum am observat că oamenii îi prefera pe cei mincinoşi decat pe acele persoane care au curaj sa-şi exprime părerea si să o susţină.
Aşa că dacă asta alegem si ne complacem in situaţii de genul ăsta, de ce ne plângem ?!
Până şi eu mint. Şi ce-i cu asta ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu